Fără vedeta lui Manchester United, Chicharito Hernandez, în echipa de start, Mexicul a început mai bine meciul de la Natal. Formația antrenată de Miguel Herrera s-a năpustit chiar din start spre poarta lui Itandje, dar nu portarul camerunez a fost cel care a ținut tabela de marcaj intactă. După problemele de arbitraj din primul meci al Grupei A, în care japonezul Nishimura a acordat un penalty gratuit Braziliei, a venit acum rândul brigăzii de arbitri conduse de columbianul Wilmar Roldan să comită erori grave. Din păcate, ambele au avut în prim plan selecționata Mexicului. Mai exact, oficialii de joc au anulat două goluri perfect valabile, ambele purtând semnătura lui Giovani Dos Santos. Astfel, în loc ca sud-americanii să intre la cabine cu un avantaj de două goluri, scorul a rămas 0-0 după 45 de minute de joc.
Giovani Dos Santos, după unul dintre golurile anulate contra Camerunului
A doua repriză a respectat scenariul primei părți și tot Mexicul s-a aflat la conducerea jocului. Inevitabilul s-a produs în minutul 61, atunci când apărarea africanilor, parcă visând la cea mai mare ratare a lor, bara lui Eto’o din minutul 12, a cedat pentru a treia oară pe ploaia torențială de la Natal. O incursiune în poziție centrală a lui Giovani Dos Santos a fost respinsă în față de Itandje, iar Oribe Peralta (’61) a îndeplinit o simplă formalitate. Nu s-a terminat 3-0 în favoarea mexicanilor, scor care ar fi așezat „sombrero”-ul pe prima poziție în Grupa A, ci 1-0, rezultat care măcar asigură maximum de puncte puse în joc.
Oribe Peralta înscrie al treilea gol al Mexicului, dar doar primul care a fost înregistrat pe tabelă
În etapa următoare, Mexic întâlnește Brazilia și Camerun se va duela cu Croația
Mexic – Camerun 1-0 (O. Peralta ’61)
Mexic: Ochoa – Aguilar, Rodriguez, Marquez, Moreno, Layun – Vazquez, Herrera (Salcido 90+2), Guardado (Fabian 69) – Dos Santos, Peralta (Hernandez 73). Selecționer: Miguel Herrera
Camerun: Itandje – Djeugoué (Nounkeu 46), Chedjou, Nkoulou, Assou-Ekotto – Song (Webo 79), Enoh, Mbia – Moukandjo, Eto’o, Choupo-Moting Selecționer: Volker Finke
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER